Mi-e dor!

De curând am fost mutată într-un alt centru, un centru în care toţi sunt diferiţi de mine şi unde mi-e greu să îmi găsesc prieteni. Mă simt ca într-o altă  lume, o lume pe care nu pot să o înţeleg şi care nu mă înţelege. Oare cât voi sta aici?

Mi-e dor de vechiul cămin, mi-e dor de tot ce  am lăsat acolo…mi-e dor de patul care scârtâie, de geamul crăpat prin care în lunile friguroase intra gerul, de mâncarea proastă pe care ne-o serveau, mi-e dor chiar şi de pâinea uscată care de multe ori o primeam la masă,  de bătăile pe care le încasam de la cei mai mari ca mine, mi-e dor de doamnele care răspundeau cu frunţile încreţite si vocea ridicată la propunerile mele, mi-e dor să simt că nici unui  angajat nu-i pasă cu adevărat de mine, mi-e dor să fiu consemnată şi să nu am voie să ies din camin pentru următoarele două săptămâni, mi-e dor de  minciunile pe care le auzeam zi de zi din gurile colegilor de cămin, mi-e dor de ţipetele colegilor, de muzica dată la maxim care mă faceau să tanjesc după linişte,  mi-e dor să am cei 40 de lei ai mei, bani de buzunar, mi-e dor să fug din cămin şi să fiu adusă înapoi de poliţie, mi-e dor să îmi fie frică că în drum spre cămin cineva rău intenţionat se va lua de mine ştiind că sunt de la casa de copii, mi-e dor să mă simt tratată nedrept … 

Mă întreb ce urmează de acum încolo? Au fost atâtea schimbări de acest gen în viața mea care mereu  m-au durut, care încă răsună în mintea mea  și care au lăsat un gol imens în inima mea…