• contact@addip.ro
  • +(40)741 320 967

Cuvintele dor!

Cuvintele dor!

Azi m-am simțit rău, am avut o durere de cap care nu îmi dădea pace. M-am învoit de la școală și am plecat spre cămin. Aș fi rămas în continuare la școală dar degeaba, oricum nu mă puteam concentra. Diriginta mea este o doamnă cu suflet bun și a spus că pot pleca liniștită și să nu îmi fac probleme.Am ajuns la cămin iar doamna de servici m-a întrebat de ce nu am mai stat la școală. I-am spus că mi-a fost rău și de aia am plecat însă ea a început să țipe la mine și să îmi spună că sunt vai și amar de capul meu, că nu voi ajunge nicăieri pentru că sunt neserioasă și îmi caut motive să chiulesc. Că așa suntem noi copiii de la orfelinat facem pe victimele ca să fim băgați în seamă, dar de fapt nu avem nici pe naiba și că îmi e rău de prea mult bine…ma simțeam vinovată că îmi era rău, dar ce puteam face eu?

Am plecat în camera mea, m-am pus în pat și am început să plâng. Mă durea atât de tare modul în care fusesem tratată. Tot ce îmi doream era o pastilă și o vorbă bună. În schimb tot ce mi s-a oferit a fost o durere în plus, de data asta sufletul mă durea. Trebuie să accept realitatea, aici primesc totul pe gratis: mâncare, un loc de dormit, haine…mai puțin ce îmi trebuie: alinare, încurajare, ascultare și afecțiune.

Doar că e prea devreme să mă obișnuiesc cu răutatea, ignoranța și lipsa de interes a unor persoane fără suflet…au trecut doar șase luni de când am ajuns aici, înainte aveam un mamă și un tată, acum ei nu mai sunt…am rămas singură. Singurătatea se plătește scump, dar oare eu nu plătesc un preț prea mare? 

shares