Asociatia pentru Dezvoltare Durabila si Integrare Profesionala
Destinat Pentru Succes
 
 "Tot ceea ce este necesar ca raul sa triumfe este ca oamenii de bine sa nu faca nimic."
Edmund Burke, politician, orator si filosof irlandez

Povestea din Spatele Chipului

Cu toții putem avea anumite impresii despre ”copiii de la casa de copii”. Alteori identificăm prejudecăți sau rețineri. Puțini dintre noi însă cunosc cu adevărat poveștile din spatele chipului unor astfel de copii. Aceasta mi s-a întâmplat și mie. Acum 6 ani când am stat în fața provocării să încep să lucrez cu această categorie, mi-am pus sincer întrebarea: ”Voi face față? Nu am cunoscut și lucrat niciodată cu tineri orfani”. În timp, pe măsură ce am cunoscut Povestea din spatele chipului am înțeles că noi, ”cei din familii obișnuite” habar nu avem prin ce au putut trece astfel de copii. De aceea, această campanie se dorește a aduce la cunoștința publicului larg puțin din… hai să spunem doar poveștile triste ale multora pe care i-am cunoscut personal.

Mulți dintre tinerii care apar în aceste povestiri sunt acum … mari. Unii sunt studenți la prima sau chiar a doua facultate. Poveștile sunt inspirate chiar din relatările lor. Din dorința de confidențialitate anumite nume de persoane sau locații au fost intenționat ascunse sau schimbate.

ÎNCEPUTURI…

Aveam    ani când lumea a început să se răstoarne cu susul în jos… Eram înconjurat de o mulțime de chipuri, o grămadă de copii în acea cameră parcă prea strâmtă. Unii plângeau, alții țipau, alții dormeau,  iar unii se uitau cu privirea în gol așteptând ca cineva să intre pe acea ușă imaginară. Asta era lumea mea, lumea pe care o văzusem încă de la început… Unii mai înalți veneau din când în când la noi… Noi le spuneam ADULȚII. Uneori vedeam un zâmbet pe chipul lor, alteori preocupare. Dar am văzut și supărare și mânie… Zi după zi aceeași rutină: trezirea, masa, joacă, masa, somn, joacă, masă, timp de somn. Poate astăzi aș spune că sună a zile minunate de concediu…. Dar nu pentru mine și nu pentru ani de zile. Ceva lipsea parcă, ceva striga din ce în ce mai tare în inima mea dar nu știam ce… și nu știam după cine…

Aceasta era lumea mea… singura pe care o cunoscusem până atunci: monotonă, cu zgomot și multă agitație, dar parcă fără culoare și fără sunete plăcute. Îmi amintesc bine ziua când un ADULT pe care nu l-am cunoscut până atunci  s-a apropiat de mine. Plânsesem mult pentru că un alt copil m-a bătut și apoi mi-a luat singura jucărie pe care o aveam. Stăteam undeva pe o bordură și mă uitam la jocul indiferent al celorlalți. Acea persoană s-a apropiat de mine… mă așteptam să-mi spună ce spun adulții de obicei către un copil care a plâns, căruia i-a curs nasul, care s-a șters cu mâneca murdară de praf: ”du-te și te spală, nu vezi cum arăți?...”. Dar ea a făcut ceva ce m-a șocat… A scos un șervețel umed și parfumat și m-a șters cu MÂINILE EI, fără să-mi reproșeze nimic așa cum făceau ADULȚII de obicei. Doar îmi zâmbea și spunea că sunt frumos… Oare ce înseamnă frumos?...

DOR...

   De curând am fost mutată într-un alt centru, un centru în care toţi sunt diferiţi de mine şi unde mi-e greu să îmi găsesc prieteni. Mă simt ca într-o altă  lume, o lume pe care nu pot să o înţeleg şi care nu mă înţelege. Oare cât voi sta aici?

    Mi-e dor de vechiul cămin, mi-e dor de tot ce  am lăsat acolo...mi-e dor de patul care scârtâie, de geamul crăpat prin care în lunile friguroase intra gerul, de mâncarea proastă pe care ne-o serveau, mi-e dor chiar şi de pâinea uscată care de multe ori o primeam la masă,  de bătăile pe care le încasam de la cei mai mari ca mine, mi-e dor de doamnele care răspundeau cu frunţile încreţite si vocea ridicată la propunerile mele, mi-e dor să simt că nici unui  angajat nu-i pasă cu adevărat de mine, mi-e dor să fiu consemnată şi să nu am voie să ies din camin pentru următoarele două săptămâni, mi-e dor de  minciunile pe care le auzeam zi de zi din gurile colegilor de cămin, mi-e dor de ţipetele colegilor, de muzica dată la maxim care mă faceau să tanjesc după linişte,  mi-e dor să am cei 40 de lei ai mei, bani de buzunar, mi-e dor să fug din cămin şi să fiu adusă înapoi de poliţie, mi-e dor să îmi fie frică că în drum spre cămin cineva rău intenţionat se va lua de mine ştiind că sunt de la casa de copii, mi-e dor să mă simt tratată nedrept ... 

   Mă întreb ce urmează de acum încolo? Au fost atâtea schimbări de acest gen în viața mea care mereu  m-au durut, care încă răsună în mintea mea  și care au lăsat un gol imens în inima mea...

DOAR O FATĂ DE LA CASA DE COPII…

Mă întorceam spre Complex când un băiat se uită lung spre mine și spuse ceva ce n-am înțeles… dar ceva îmi spunea că poate nici n-ar trebui…  Mi-am continuat drumul uitându-mă din când în când înapoi. Din nefericire continua să vină după mine. După puțin timp m-a ajuns din urmă și m-a oprit. Mi-a spus că îi place de mine și că i-ar plăcea mult dacă i-aș da o șansă să fim prieteni…  Era pentru prima dată când un băiat mi-a spus că îi place de mine.  Nu știam ce să cred? Ce să-i placă la mine? N-am haine frumoase și nici noi, așa cum au colegele mele. Revăd și acum ziua când una dintre colege s-a apropiat de mine și mi-a spus: ”de unde-ți iei fată hainele ăstea… parcă ai fi de la o casă de copii… ”. Nu a auzit când am murmurat…”chiar sunt de la o casă de copii”. Sau o alta mi-a spus deunăzi: ”fato, mai pune și tu ceva culoare pe tine că murim de depresie cu toții aici”. Nici acum nu înțeleg ce a vrut să spună. Ce să placă un băiat la mine? Unii îmi spun că sunt prea scundă… alții îmi spun că ar trebui să mai slăbesc puțin…

Am bâlbâit ceva de genul ”nu am timp, mă așteaptă examene importante” și am grăbit pasul. Se uita încă lung spre mine. La un moment a continuat să mă urmărească dar de la distanță… Inima începea să bată mai repede ca de obicei? Ce vrea acest băiat de la mine? Pare drăguțel și se exprimă bine. Parcă este mai timid decât ce văd eu pe stradă dar plin de inițiativă se pare… Și atunci gândurile mele au înghețat. ”NU POT MERGE LA CĂMIN ACUM PENTRU CĂ VA AFLA… CĂ SUNT DOAR O FATĂ DE LA CASA DE COPII.”